Metoda du-te vino a stresului continuu!

Ma plictisesc sa vorbesc cu mama la telefon, pentru ca niciodata nu ma asculta si nu intelege cand vreau sa-i spun ca viata asta eu o simt altfel si ca nu am chef sa merg acasa, pentru ca si prezenta lor ma plictiseste. si se supara pe sinceritatea mea. ma plictiesc de atatea drumuri si abia astept sa ajung in palatul meu de clestar, unde o sa vina lumea sa-mi aduca iaurt cu banane si mult kiwi la pat si o sa ma intrebe "n-ai vrea sa iesim la un vin?" iar eu sa spun "azi nu, ramai tu aici!" si sa ma plictisesc si de starea aia si apoi sa ma plictisesc de tot si sa adorm cu cateva pastile stranse in pumn.

Iar cand ma plictisesc de toate lucrurile astea, iar ma arunc in podea, in cenusa, in paturile de cashmir care imi dau halucinatii si ma fac sa ma gandesc la mangaieri pornografice, la atingeri salbatice, acolo sub ele, sub straturile groase care apasa incet, incet, din ce in ce mai greu mai sinistru pe trupul meu micut. si cand ma plictisesc de toate astea, incep sa traiesc ca mine, sa ma retrag in camaruta mica pe care inca nu o am, sa ma afund acolo intr-un colt intunecat de unde pot vorbi cu mine, de unde pot sa ma simt mai bine si unde visele capata o forma si ma fac sa respir parfum de liliac cu lacramioare si sa adulmec iasomia din ceai.

De un singur lucru nu ma plictisesc niciodata: de mine! iar cand m-oi fi regasit pe mine intr-un altul atunci mi-as spune: "hehehehe, vezi sa nu te plictisesti si de tine"

Si n-as da niciun ban pe el dar stiu ca daca ma plictisesc de mine atunci totul se termina, pe ritmuri de sfarsit orgasmic.