O iubire de-o ora

Daca nu ma insel, desi mi se intampla constant in ultimele zile, Henry Miller spunea: „Ca sa uiti o femeie trebuie sa o transformi in literatura“. M-am gandit sa urmez sfatul, declinat la feminin, chiar daca nu am cunoscut suficienti barbati incat sa scriu un roman inchegat. si am sa ma antrenez creionand un prim capitol despre tine. Complexitatea relatiei dintre un barbat si o femeie e data de tumultul si spasmele separarii. in cuplu, iubim liniar, cu o anume constanta premeditata. Ne dozam astfel sentimentele pentru a supravietui dilatarii timpului.

Asa ca, amintirile pregnante nu sunt cele din perioada in care periutele noastre de dinti au impartit intimitatea aceluiasi suport stramt. Revad paharele de absint din noptile in care tu plecai cu cearta de acasa, ma umple entuziasmul discutiilor despre fotbal din Vama, in pima dimineata a anului, senzatia de tristete nefireasca de la Balcic, in pragul unei anume porti, retraiesc infruntarile iscate de comportamentul tau intruziv. Am imprimata in podul palmei textura canapelei de piele rosie din apartamentul de la Gara de Nord si memoria olfactiva a caserolelor goale de la Trenta Pizza care nu au edulcorat asteptarea deciziei tale - poate luata deja la acel moment - in favoarea mea sau a Ei. Cucerirea Jepilor, neasteptata revedere de la mare, prima noapte in casa parintilor tai, la intoarcerea in avansata stare de ebrietate de la un surprise party, dezastruoasa intalnire cu clanul alor mei. Cuvintele. Necuvintele. Caci cu tine am impartit cele mai intense taceri. Am ales – si bine am facut - sa traiesc cu meschinarie noptile clorotice, de lepadare buimaca de lucrurile tale, de gesturi, de idei. Am incercat, fara voia mea, egoismul de a simti exploziv. si-ti raspund, desi nu m-ai intrebat demult, ca sunt nefericita. Rar, asa iubesc eu.

Iar cand o fac, te-nvat pe deasupra si te pot recita dintr-o suflare, ca pe cea dintai poezie. ti-am trait copilaria si intuiesc capitole din viata-ti urzicata de dramolete. stiu sa-ti desenez unghiile roase atent, sa redau din memorie numarul exact al genelor ce-ti umbresc ochiul stang si-ti anticipez, in gand, reactii creionate de sprancene. Pentru ca atunci cand ai 24 de ani si un baiat iti spune ca a adormit plangand din dragoste pentru tine, il crezi. Memoria si ventriculele ti se expandeaza cat sa iti amintesti plenar, iar fiecare flashback vine sa sfarame zidurile pentru care tu ai turnat caramizi din furii si nesomn. iti stiu toate versurile, au ramas infierate in locul acela unde somnul captuseste pleoapele grele de plans. Rimele m-au tarat adeseori pe gresia din baie si doar ritmul lor singur mi-a vibrat pe sub ochi in ultimii ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu