Degresant profesional

In cazul oricarei firme sau fabrici este binecunoscut faptul ca  utilajele cat si zona unde angajatii isi desfasoara activitatile zilnice, trebuiesc in permanenta curatate si ingienizate.
Daca nu respecta normele de curatenie fabrica respectiva  sau firma se pot inchide sau poate pierde utilajele folosite din cauza neingrijirii lor.
Pentru a evita  acest gen de probleme trebuie sa va dotati cu produse performante de curatenie, ce degreseaza si igienizeaza atat aparatura ce se poate spala cat si zona dimprejur.
Un degresant profesional este ceea ce aveti nevoie. Curata depunerile de ulei sau grasime oricat de vechi sunt, igienizeaza si nu afecteaza zonele pe care este aplicat. Se poate aplica atat pe utilajele ce permit contact cu detergenti si apa cat si pe fainta, gresie, podea, usi sau orice alta suprafata aveti nevoie.
In functie de tipul de degresant profesional necesitat, puteti alege unul care curata suprafete sau unul ce desfunda tevi si conducte. Desi sunt denumiti in ambele cazuri « degresanti » este diferenta intre cel pentru spalat si cel pentru defundat tevi.
Chiar si in cazul in care nu aveti nevoie sa curatati suprafete impresionante sau deosebit de murdare, este util un degresant profesional chiar si in dotarea trusei de curatenie de acasa deoarece va ajuta sa faceti curat mult mai rapid si fara eforturi.
Inainte de achizitionarea unui astfel de produs, asigurati-va ca nu este unul toxic pentru mediu, iar daca aveti copii sau animale in zona  sa fie sigur si pentru ei. Cand utilizati detergenti, folositi manusi pentru a nu irita pielea, clatiti bine zona respectiva si intodeauna evitati contactul detergentilor cu ochi sau gura deoarece oricat de ecologici sunt, totusi sunt toxici pentru organismul dumneavoastra.

Destul de deprimant.

 Singurul motiv real pentru a face bani, pe lume, e acela de a-ţi părăsi slujba. Nu există nici un altul, nici o altă motivaţie intrinsecă şi reală a îmbogăţirii, în afara libertăţii de a dispune în chip total de timpul şi de viaţa ta.
       Şi totuşi, după ce fac bani, majoritatea acestor inşi intră în ‘afaceri’, în meremetiseli şi complicaţii de tot soiul, care le agită în continuare zilele. Altfel spus, îşi inventează o nouă slujbă care îi ia locul celeilalte. De parcă sclavia ar fi o maladie ereditară. Nu există probabil spaimă mai mare decât aceea de a te găsi singur în faţa timpului, a întrebărilor care îl însoţesc şi a vieţii tale. Facultatea de a pierde timpul cu sens e surprinzător de rară; mai este întâlnită la moştenitorii marilor familii, o lume reclusivă şi ea. Cred că nu există oameni mai aproape de filozofie ca aceşti sibariţi, care se mulţumesc să piardă timpul bucurându-se de o existenţă plenar liberă, deci plenar îngrijorătoare. De aia şi destinele lor sunt atât de interesante, de melancolice, şi nimeni, cu excepţia lui Fitzgerald, n-a reuşit satisfăcător să intre acolo pentru a descrie ce se întâmplă cu adevărat.

       De la amorul ca destin la amorul ca intricaţie. Destul de deprimant.
       De la o vreme, tot mai mulţi se pomenesc întrebându-se ce-a mai rămas din mitul iubirii, redutabil totuşi vreme de aproape un mileniu. Istoric, antropologic, biologic, acoperirea lui în real e într-adevăr tot mai palidă. Inventat de femei pentru a uita că destinul lor e acela ca o brută să se aşeze peste ele şi să le marcheze teritorial, în modul cel mai propriu, mitul iubirii era menit să sublimeze un pic din dezolarea realului. Nu mai e perpetuat azi decât de această jumătate din umanitate – revistele de femei, melodramele, refrenele pop, moda ca fashion, publicitatea, comerţul: sunt cam ultimele baricade. Realmente tot restul lumii – şi ce e mai uimitor: tinerii – au abandonat mitul în favoarea realului.
       Mai există un fel de inerţie moale, plăcută, a mistificării eficiente, vizibilă mai ales în cărţile-poveste, unde se întâmplă ceva pentru că preferăm să nu spunem că nu se întâmplă nimic, acele cărţi ‘cuviincioase, care respectă tot timpul cu smerenie iluziile’ (V. Woolf). Dar încă nu s-a scris despre asta cu adevărat.
       (La mijloc e, poate, sentimentul violent al singurătăţii.)

       Tristeţea unei limbi provinciale, în formare. Inşi care cred că se spune ‘din cauza’ când sensul e conotat negativ (cauzalitatea pare o negativitate) şi ‘datorită, mulţumită, graţie’ când e pozitiv…, care cred că există ‘cacofonii’, şi se feresc şcolăreşte de ele… O tristă cultură de institutori asistă, inerţial, prin pătura medie, avatarurile unei limbi parcă făcută să dispară, prea tânără şi nestructurată pentru academism, imprecisă juridic, prea informală şi nesemnificativă cultural ca să fi apucat să exprime ceva în corul general. Formarea naţiunii a fost oare prea târzie? Am făcut Unirea înaintea Italiei, dar limba lor era deja structurată de sute de ani. Ce fel de limbă vorbim, ce a fost acel secol XIX? Toate aceste limbi-dialecte din Balcan, formalizate târziu, cu gramatici pulbere, aşchii dintr-o sumedenie de trunchiuri necunoscute, fără o şansă reală la istorie, la afirmare, la străpungerea universalului măcar o singură dată, de care e imposibil să spui ce destin vor avea în melting-pot-ul viitor, rezervaţie amerindiană sau pură dispariţie…

       Douăzeci de ani, şi limitele corpului politic Europa au rămas şi acum nedefinite; cultural, ideologic, până şi geografic. Refuz inexplicabil. Fie şi numai ideea de frontieră pare azi un scandal. Bine, dar cum ai un ‘înăuntru’ câtă vreme nu ai un ‘în afară’? Mister tulburător, de care ne propunem să ne ocupăm mai târziu.

       În revistele literare, fotografiile alese de redactori să ilustreze câştigarea Nobel-ului arată un Llosa dezgustător, rânjind vulgar sau cu o expresie arogantă, suficientă, afectată. Iar articolele sunt jubilatorii. Biete reviste literare, triste cuiburi de scriitori rataţi, lume cenuşie de o deznădejde medie, de o speranţă medie, de un entuziasm mediu, de un destin nul.

       Lesbienele sunt foarte entuziasmate de filmele porno cu pederaşti. Sunt mai excitate de acel sex de două ori mai brutal şi mai sadic, lucru relativ bizar. Ca şi când acolo există o parte a masculinului la care n-ar fi dispuse să renunţe, iar ca să le rămână suportabilă, o drapează în familiaritatea homosexualităţii.

       Cum deosebeşti o întrebare de o simplă interogaţie? – Lucrurile stau aşa. Când n-ai răspunsuri, sau numai răspunsuri parţiale care se complică şi se tot ramifică în faţa ta, eşti în prezenţa unei întrebări. Dacă ai rapid răspunsuri, las-o baltă: nu e nicăieri nici o întrebare.

       Cât de puţine perechi întâlneşti pe stradă. Aşa de mulţi oameni mergând separat, mâncând singuri în restaurant, plimbându-se singuri, singuri în maşină, singuri pe drum. Mai există apoi grupul: cel de acelaşi sex. Bărbaţi discutând nimic, apoi femei, luându-le locul, discutând nimic. Şi iarăşi pietonii singuri.
       Simţi, în mod obscur, că ăsta e în fond adevărul.